România riscă să exporte gaze și să importe fertilizanți, avertizează AEI — NRG-IA

România riscă să rămână captivă într-un model economic periferic, în care exportă resurse brute și importă produse finite, în lipsa unei strategii industriale pentru valorificarea internă a gazelor naturale, avertizează Asociația Energia Inteligentă, prin președintele său, Dumitru Chisăliță. Analiza publicată duminică pune în centrul discuției dosarul Azomureș–Romgaz, dar miza depășește o simplă tranzacție între o companie de stat și un producător de fertilizanți. Subiectul atinge direct securitatea alimentară, industria chimică, utilizarea gazelor românești și capacitatea statului de a construi lanțuri economice complete în jurul resurselor pe care le deține. Gazul nu mai este doar marfă, ci instrument industrial Potrivit AEI, problema de fond nu este lipsa resurselor, ci incapacitatea României de a le transforma intern în produse cu valoare adăugată. Gazul natural poate fi vândut ca materie primă, dar poate fi și baza unei industrii care produce fertilizanți, exporturi, taxe, locuri de muncă specializate și influență regională. Dumitru Chisăliță sintetizează miza într-o formulare dură: „România exportă gaze și importă fertilizanți.” Din perspectiva AEI, aceasta este vulnerabilitatea centrală: o țară cu resurse energetice, agricultură relevantă și infrastructură industrială încă existentă ajunge să piardă exact verigile care multiplică valoarea economică. Într-o economie integrată, gazul extras intern nu ar trebui să rămână doar combustibil sau marfă tranzacționată, ci intrare strategică pentru industrie. Fertilizanții sunt un exemplu critic, pentru că agricultura modernă depinde de ei, iar producția lor este strâns legată de accesul la gaze naturale. Azomureș nu este doar un activ industrial, ci o verigă de securitate economică AEI susține că Azomureș nu trebuie analizat doar prin preț sau prin reflexe politice legate de „naționalizare”. Combinatul înseamnă infrastructură energetică, logistică, instalații chimice, autorizații, acces feroviar, know-how și forță de muncă specializată. Această infrastructură este greu de recreat rapid. În Europa actuală, reconstrucția de la zero a unor capacități industriale similare ar presupune costuri foarte mari, proceduri complexe, termene lungi și incertitudini de reglementare. Din acest motiv, valoarea strategică a unui activ industrial nu poate fi redusă la istoricul privatizării sau la comparații simpliste cu prețuri din trecut. Poziția AEI este că statul poate participa într-un sector strategic fără ca acest lucru să însemne automat confiscare sau întoarcere la economie controlată politic. Diferența reală este dată de competență, transparență, management și interes public. Romgaz–Azomureș: acord de principiu, nu tranzacție finalizată Romgaz a anunțat la 6 mai 2026 că a ajuns la un acord de principiu cu Azomureș privind principalii termeni comerciali ai unei tranzacții care ar viza preluarea activității operaționale a combinatului prin transfer de afacere. Elementul esențial este că documentul nu reprezintă încă o tranzacție finalizată. Romgaz a informat piața de capital că părțile continuă procedurile necesare pentru finalizarea negocierilor și semnarea contractului de tranzacție. Compania estimează finalizarea negocierilor și obținerea aprobării Consiliului de Administrație până la sfârșitul lunii mai 2026, cel târziu. Această distincție este importantă. În acest moment, subiectul trebuie tratat ca o etapă avansată de negociere, nu ca o preluare deja încheiată. Miza reală este dacă România poate transforma această oportunitate într-o politică industrială coerentă, nu doar într-un episod punctual de comunicare publică. Riscul: export de resurse, import de dependență Fără o strategie pentru industriile care folosesc gazul ca materie primă, România riscă să rămână într-o poziție slabă în lanțul economic: vinde resursa și cumpără produsul finit mai scump. Această logică afectează nu doar balanța comercială, ci și securitatea alimentară și autonomia economică. Dacă fertilizanții sunt importați, agricultura devine mai expusă la șocuri externe de preț, logistică și geopolitică. Dacă industria chimică se restrânge, se pierd competențe, locuri de muncă și capacitate industrială greu de refăcut. Gazele din producția internă și viitoarele volume din Marea Neagră pot întări securitatea energetică a României. Dar fără integrare industrială, ele pot rămâne doar o resursă monetizată parțial, nu un motor de dezvoltare economică. Testul real este managementul, nu eticheta proprietății Analiza AEI mută discuția de la opoziția simplistă stat versus privat către o întrebare mai precisă: cine poate gestiona competent un activ strategic și cu ce obiectiv economic. Romgaz este prezentată ca un exemplu de companie controlată de stat care poate acționa cu logică economică și disciplină strategică, inclusiv prin poziționarea sa în proiectul Neptun Deep și prin încercarea de a integra gazul într-un lanț industrial intern. Pentru România, dosarul Azomureș devine astfel un test de maturitate…