Arabia Saudită împinge la limită sistemul de transfer al petrolului din Golful Oman — NRG-IA

Petrolul continuă să iasă din Golful Persic în pofida perturbării severe a traficului prin Hormuz, dar mecanismul construit pentru a ține exporturile în mișcare începe să lovească o limită diferită: logistica. Transferurile navă-la-navă din Golful Oman, folosite pentru mutarea țițeiului de pe petrolierele care traversează strâmtoarea pe nave care continuă spre rafinăriile asiatice, au ajuns la sau aproape de capacitatea practică disponibilă în zonă. Creșterea masivă a exporturilor saudite pe această rută consumă mai multe superpetroliere, prelungește transportul și împinge costurile de shipping la niveluri record. Arabia Saudită este factorul care a amplificat brusc presiunea. După perturbarea conductei East-West și a fluxurilor prin Yanbu, Saudi Aramco și-a mutat o parte mult mai mare din exporturi spre terminalele estice. Kpler estimează că exporturile saudite de țiței prin Hormuz sunt pe cale să ajungă la aproximativ 3,6 milioane de barili pe zi în septembrie , față de circa 900.000 de barili pe zi în august . Aramco a vândut în același timp peste 60 de milioane de barili pentru transferuri ship-to-ship în largul Sohar, Oman, în septembrie și octombrie. Un sistem de urgență a devenit o infrastructură petrolieră plutitoare Transferurile ship-to-ship, sau STS, permit petrolului să fie mutat direct între două nave aflate în larg. În actuala configurație, un petrolier încarcă țiței în interiorul Golfului Persic, traversează Hormuz și îl transferă în Golful Oman către o altă navă, care continuă apoi drumul spre cumpărător. Nava folosită pe segmentul regional poate reveni pentru o nouă încărcare, limitând timpul în care fiecare petrolier oceanic trebuie să opereze în zona cu risc ridicat. Mecanismul a permis producătorilor din Golf să evite o reducere mult mai severă a exporturilor. În septembrie, Reuters estima pe baza datelor Kpler că aproximativ 2,5 milioane de barili pe zi de țiței urmau să fie încărcați prin transferuri STS în Golful Oman, față de aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi în august . Sistemul reprezintă însă o soluție mult mai complicată și mai costisitoare decât transportul normal direct de la terminal la rafinărie. Presiunea nu mai vine doar din numărul navelor. Transferurile necesită remorchere, echipaje specializate, zone sigure de operare, coordonare între petroliere și infrastructură de suport la țărm. Kpler arată că serviciile auxiliare din Fujairah și Sohar funcționează deja la sau aproape de capacitatea maximă, transformând Golful Oman într-un punct de congestie pentru exporturile suplimentare din Orientul Mijlociu. O operațiune care dura 5–7 zile ajunge acum la aproape 10 Congestia începe să afecteze direct viteza sistemului. Vortexa estimează că o operațiune STS necesită acum aproape 10 zile , față de 5–7 zile anterior , pe fondul cozilor pentru transfer și al presiunii asupra serviciilor disponibile. Volumele de țiței încărcate pe VLCC-uri și transferate din porturile aflate la vest de Hormuz s-au menținut în jurul valorii de 6 milioane de barili pe zi de la sfârșitul lunii august. Creșterea duratei are un efect care se propagă prin întreaga piață de transport. Dacă o navă petrece mai multe zile într-o rotație, poate efectua mai puține transporturi într-o lună. Pentru menținerea aceluiași volum de petrol sunt necesare astfel mai multe petroliere, iar disponibilitatea flotei pentru alte rute scade. Această problemă devine critică la volumele saudite actuale. Kpler estimează că o redirecționare de aproximativ 3 milioane de barili pe zi poate necesita, în scenariul său de bază, 36–40 de VLCC-uri suplimentare . Fiecare astfel de superpetrolier poate transporta aproximativ 2 milioane de barili. Creșterea necesarului de nave este mult mai mare decât ar sugera simpla creștere a volumelor, tocmai pentru că rotațiile devin mai lungi și mai complexe. Costul unui superpetrolier a ajuns la 1,27 milioane de dolari pe zi Presiunea asupra flotei s-a transferat rapid în tarife. Datele LSEG citate de Reuters arată că rata zilnică pentru închirierea unui VLCC care transportă petrol din Orientul Mijlociu către China a atins luni, 21 septembrie, un record de 1,27 milioane de dolari pe zi . Costul extraordinar nu reflectă doar distanța parcursă. Petrolierele sunt blocate mai mult timp în rotații, unele trebuie folosite exclusiv pentru shuttle între terminalele din Golf și punctele STS, iar proprietarii cer prime ridicate pentru operarea într-o regiune cu risc militar și logistic. Într-o analiză separată, Reuters estima că tarifele de transport pentru un VLCC care mută petrol din Golf spre China depășiseră echivalentul a 30 de dolari pentru fiecare baril transportat . La un preț al țițeiului de aproximativ 105 dolari pe baril în acel moment, freight-ul ajunsese să reprezinte mai mult de un sfert din valoarea încărcăturii, față de aproximativ 2–3% înaintea războiului. Petrolul poate continua astfel să ajungă pe piață fără ca producătorul să reducă aceeași cantitate din extracție, dar o parte tot mai…