CE Oltenia reia licitația pentru activele termocentralei Chiscani — NRG-IA
Piața de Energie Autor: NRG-IAComplexul Energetic Oltenia a decis reluarea procedurilor de licitație pentru vânzarea activelor termocentralei Chiscani din județul Brăila. Dosarul readuce în atenție una dintre cele mai dificile…
Chiscani revine la licitație Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia a decis reluarea procedurilor de licitație pentru vânzarea activelor termocentralei pe gaze de la Chiscani, județul Brăila. Potrivit informațiilor publicate de Economica.net și e-nergia, vânzarea urmează să se facă prin licitație cu strigare , după alte încercări anterioare care nu s-au concretizat. Mișcarea nu mai privește, în realitate, o centrală care ar reveni rapid în producție, ci mai degrabă un nou efort de valorificare a ceea ce a rămas dintr-o platformă energetică istorică. În acest moment, tema centrală nu este repornirea imediată a Chiscani, ci recuperarea unei valori economice din terenuri, clădiri și instalațiile rămase după retragerea grupurilor din funcțiune. O centrală cu istorie lungă și bilanț dificil Termocentrala de la Chiscani, pusă în funcțiune în anii ’70, a făcut parte din vechea structură a Termoelectrica și a ajuns în portofoliul CE Oltenia în 2013, în contul unei datorii de aproximativ 30 de milioane de lei . De atunci, unitatea nu a mai funcționat, iar presa economică a descris în repetate rânduri preluarea drept o mișcare care nu a produs beneficiile așteptate pentru companie. Sursele citate arată că, la momentul la care încă mai exista interes pentru această locație, cele două grupuri care mai funcționau aveau împreună o capacitate totală de 437 MW . Totuși, lipsa eficienței economice, degradarea activelor și deciziile ulterioare privind transferul unor echipamente au schimbat radical perspectiva asupra platformei. Ce se mai vinde, de fapt Economica.net și e-nergia notează că grupurile de la Chiscani nu mai apar de mult în evidențele CE Oltenia, fiind oficial retrase din funcțiune. În consecință, miza actualei licitații nu mai este vânzarea unei capacități energetice operaționale, ci a activelor rămase : terenuri, clădiri și ceea ce a mai rămas din instalații. Această diferență este esențială. În termeni economici, Chiscani nu mai este un activ de producție, ci un activ rezidual cu potențial industrial incert. Tocmai de aceea, tentativele anterioare de vânzare au eșuat: piața nu cumpără ușor infrastructură energetică veche atunci când costurile de reconversie, dezafectare sau repunere în funcțiune sunt greu de estimat și posibil foarte mari. De la proiect de 800 MW la activ rămas fără direcție clară La finalul anilor 2000, vechea Termoelectrica încheiase un memorandum de înțelegere cu E.ON și Enel pentru construirea unei noi centrale de 800 MW la Chiscani, proiect în care compania românească urma să contribuie cu activele existente. Proiectul a fost însă abandonat, iar ulterior centrala a intrat într-un proces lent de degradare și descompletare. Mai târziu, în 2020, fostul președinte ANRE Niculae Havrileț, aflat atunci în Ministerul Energiei, declara că platforma de la Chiscani ar putea avea totuși o utilitate viitoare, cel puțin prin valorificarea grupului modernizat pentru gaze naturale și eventual prin dezvoltarea unei noi capacități în cogenerare. Chiar dacă această viziune nu s-a materializat, ea arată că amplasamentul a continuat să fie privit, cel puțin teoretic, ca un posibil punct de relansare energetică. Ce semnal transmite dosarul Chiscani Dosarul Chiscani este relevant dincolo de dimensiunea sa locală. El arată cât de dificil este pentru companiile energetice să transforme în lichiditate active industriale vechi, chiar și atunci când acestea au avut cândva rol strategic. În același timp, cazul ilustrează una dintre cele mai dure realități ale tranziției energetice: nu toate vechile platforme pot fi convertite simplu într-un nou proiect viabil. Pentru CE Oltenia, reluarea licitației înseamnă o nouă încercare de a închide un capitol vechi și costisitor. Pentru piața de energie, Chiscani rămâne un exemplu clar al distanței dintre valoarea istorică a unei infrastructuri și valoarea ei reală de piață, într-o perioadă în care investițiile urmăresc eficiență, flexibilitate și costuri controlabile. Acest articol a fost generat cu asistența Aurora AI și verificat editorial.