China reduce rafinarea petrolului la minimul ultimilor 6 ani — NRG-IA

Blocajul din Ormuz trage în jos rafinăriile chinezești Importurile de petrol ale Chinei au scăzut cu 41,3% în iunie, un minim al ultimului deceniu. Conform datelor oficiale ale vămii chineze, publicate recent și analizate de publicația de specialitate OilPrice.com, volumul importurilor a coborât la doar 29,27 milioane de tone, echivalentul a 7,12 milioane de barili pe zi. Această scădere abruptă reprezintă cel mai scăzut nivel al achizițiilor externe înregistrat de cel mai mare importator global de țiței din octombrie 2016 încoace. Această contracție severă a fluxurilor de aprovizionare a provocat un efect de domino în întregul sector industrial de procesare din China. Datele publicate de Biroul Național de Statistică de la Beijing indică o reducere cu 17,7% a activității de rafinare în luna iunie, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Volumul total de procesare a coborât la 12,47 milioane de barili pe zi, stabilind un minim istoric al ultimilor șase ani. Ultima dată când rafinăriile chinezești au funcționat la o capacitate atât de redusă a fost în martie 2020, în perioada de debut a pandemiei de COVID-19, când activitatea economică globală era aproape complet paralizată. Diminuarea actuală a activității afectează în mod special rafinăriile independente din provincia Shandong, cunoscute sub numele de „teapots”, care sunt extrem de sensibile la variațiile de preț de pe piața spot. Strâmtoarea Ormuz blochează rutele și scumpește materia primă Cauza principală a acestei prăbușiri logistice o reprezintă tensiunile geopolitice acute și perturbările fizice din Strâmtoarea Ormuz, o arteră comercială critică prin care tranzitează zilnic o cincime din consumul global de petrol. Blocajul parțial al acestei rute a dus la o creștere semnificativă a tarifelor de transport maritim și a costurilor cu asigurările pentru tancurile petroliere, scumpind artificial țițeiul livrat în porturile chinezești. În paralel cu presiunea logistică externă, operatorii chinezi se confruntă și cu o slăbire a cererii interne de carburanți. Încetinirea sectorului imobiliar și a activității de construcții din China a redus consumul de motorină, determinând rafinăriile să își limiteze operațiunile pentru a evita acumularea de stocuri scumpe. În loc să proceseze țiței achiziționat la prețuri de criză, marii operatori au ales să își suspende temporar instalațiile pentru revizii tehnice programate sau neprogramate. Marjele de rafinare se prăbușesc, iar stocurile globale încep să se reconfigureze Efectele acestei decizii se resimt deja pe piețele internaționale prin modificarea marjelor de rafinare și a fluxurilor comerciale de produse finite. Deși reducerea achizițiilor chinezești ar putea limita temporar creșterea prețului țițeiului brut la nivel global, ea semnalează o vulnerabilitate structurală a economiei asiatice, care nu mai poate absorbi volumele masive de petrol din Orientul Mijlociu în condiții de instabilitate logistică. Pentru piața globală a produselor rafinate, restrângerea activității din China înseamnă o reducere a volumelor de motorină și benzină disponibile pentru export. Acest fenomen riscă să mențină prețurile produselor distilate la un nivel ridicat pe piețele din Europa și Asia de Sud-Est, chiar dacă prețul țițeiului brut ar înregistra corecții temporare. Interconectarea piețelor energetice face ca orice blocaj din Asia să influențeze indirect cotațiile carburanților la nivel global. O iarnă incertă: riscurile de aprovizionare persistă în a doua jumătate a anului Perspectivele pentru a doua jumătate a anului curent rămân profund incerte, în condițiile în care criza din Strâmtoarea Ormuz nu prezintă semne de rezolvare pe termen scurt. Operatorii din China ar putea fi obligați să apeleze la rezervele comerciale de stat pentru a acoperi deficitul de aprovizionare, o măsură care oferă doar o protecție temporară împotriva prețurilor mari. Dacă perturbările din Orientul Mijlociu se vor prelungi, rafinăriile chinezești ar putea fi nevoite să își reconfigureze rutele de import către surse alternative terestre sau din Oceanul Atlantic. O astfel de tranziție implică însă costuri logistice suplimentare substanțiale, care riscă să mențină marjele de profit ale rafinăriilor sub o presiune constantă și să afecteze stabilitatea aprovizionării cu energie în întreaga regiune.