ATR-urile speculative și piața racordărilor: de ce România trece de la acces permisiv la filtre de seriozitate — NRG-IA

Problema ATR-urilor nu începe cu specula, ci cu o alegere de politică energetică Dezbaterea despre ATR-urile speculative a fost simplificată excesiv. În spațiul public, tema a fost redusă frecvent la ideea că „băieții deștepți” au blocat rețeaua prin proiecte pe hârtie, iar statul încearcă acum să recupereze terenul pierdut. Această explicație surprinde o parte reală a problemei, dar nu explică tot mecanismul. Ani la rând, România a avut nevoie să atragă investiții în producția de energie electrică. După o perioadă lungă de subinvestiții, închiderea sau restrângerea unor capacități convenționale, creșterea țintelor de decarbonizare și presiunea pentru dezvoltarea regenerabilelor, prioritatea implicită a fost deschiderea pieței, nu filtrarea dură a investitorilor. Într-un asemenea context, o reglementare prea restrictivă la intrarea în procesul de racordare ar fi putut încetini dezvoltarea capacităților noi. Industria regenerabilelor a susținut public, în mod repetat, nevoia unui cadru legislativ predictibil, echitabil și favorabil investițiilor, avertizând că modificările care încetinesc dezvoltarea pot conduce la stoparea investițiilor în sector. RWEA și RPIA au arătat inclusiv că România trebuie să adauge până în 2030 cel puțin 15 GW de proiecte fotovoltaice și eoliene pentru a se alinia țintelor asumate la nivel european. De ce a fost logic ca piața să fie inițial mai deschisă O piață a racordărilor foarte constrânsă încă de la început ar fi produs un risc major: investițiile reale ar fi fost încetinite împreună cu proiectele speculative. În energie, proiectele nu se construiesc rapid. Ele au nevoie de terenuri, avize, finanțare, studii, acorduri de mediu, autorizații, echipamente, contracte și lucrări de racordare, iar calendarul de dezvoltare se întinde frecvent pe ani. Această logică este vizibilă în pozițiile publice ale industriei regenerabile. RWEA și RPIA au cerut autorităților un cadru legislativ „predictibil” și „acces echitabil” pentru proiectele de producere a energiei electrice, avertizând împotriva limitării dezvoltării regenerabilelor pe baza presiunii asupra rețelei generate de proiectele aflate în diverse stadii de avizare. De ce nu este corect să fie blamați simplist emitenții de ATR-uri Responsabilitatea pentru acumularea de ATR-uri care nu s-au materializat în investiții nu poate fi transferată automat și exclusiv asupra operatorilor de rețea. Aceștia nu puteau stabili, în mod discreționar, care solicitant este „investitor real” și care este „speculator”, în lipsa unor criterii normative clare, obiective și aplicabile. ATR-ul este emis într-un cadru reglementat, pe baza documentației depuse de solicitant, a soluției tehnice de racordare și a condițiilor de capacitate disponibile în rețea. Regulamentul de racordare aprobat prin Ordinul ANRE nr. 59/2013 stabilește cadrul general al relației dintre operatorii de rețea și utilizatorii care solicită racordarea, iar avizul tehnic de racordare exprimă condițiile tehnico-economice în care racordarea poate fi realizată. Într-un asemenea cadru, operatorul nu poate introduce criterii informale de selecție, bazate pe percepții despre intenția comercială, soliditatea financiară sau probabilitatea reală de implementare a proiectului, dacă aceste criterii nu sunt prevăzute expres de reglementare. O selecție făcută pe impresii sau suspiciuni ar deveni vulnerabilă la acuzații de arbitrar, tratament discriminatoriu și lipsă de transparență. Tocmai de aceea, filtrarea proiectelor speculative nu poate fi lăsată la nivelul aprecierii subiective a emitentului de ATR. Ea trebuie construită prin reguli explicite: garanții financiare proporționale, termene clare de progres, condiții de menținere a capacității rezervate, sancțiuni pentru neimplementare nejustificată și mecanisme obiective de eliberare a capacității blocate. În acest sens, problema nu este că operatorii ar fi trebuit să „ghicească” din timp care proiecte sunt speculative, ci că piața a funcționat într-un cadru care a permis intrarea unui număr mare de proiecte în proces, fără filtre suficient de ferme pentru diferențierea între proiectele mature și cele insuficient susținute financiar sau tehnic. Prin urmare, explicația corectă nu este una de culpabilizare simplistă a emitenților de ATR-uri. Mai riguros, acumularea de proiecte pe hârtie este rezultatul combinat al unui cadru reglementat, dar relativ permisiv, al presiunii pentru atragerea investițiilor și al lipsei unor mecanisme suficient de puternice de triere obiectivă. Contextul actual cere tocmai această trecere: de la emiterea pe baza conformității documentare și tehnice, la menținerea accesului la rețea pe baza progresului real și a seriozității demonstrabile. Contextul s-a schimbat: rețeaua a devenit resursă critică Problema este că între timp piața s-a mutat într-o altă etapă. Nu mai discutăm doar despre lipsa investițiilor, ci despre capacitatea reală a rețelei de a integra proiectele aflate pe hârtie. RWEA și RPIA au recunoscut, în…