Doicești SMR: expunere publică de 1,16 miliarde lei, tehnologie NuScale și riscuri de guvernanță pentru proiectul nuclear al României — NRG-IA

Proiectul SMR de la Doicești nu mai poate fi tratat ca simplă imagine de tranziție energetică. A trecut de faza declarațiilor strategice și a intrat în zona în care cifrele, contractele, riscurile și guvernanța trebuie puse pe aceeași masă. Miza este mare: România ar putea găzdui una dintre primele centrale europene bazate pe reactoare modulare mici, cu o capacitate totală de aproximativ 462 MW, pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești. Dar aceeași miză face obligatorie o întrebare incomodă: proiectul este suficient de bine structurat pentru a justifica expunerea financiară publică deja acumulată? Datele din raportarea Nuclearelectrica pentru trimestrul I 2026 arată că împrumutul acordat RoPower Nuclear ajunsese, la 31 martie 2026, la 1.040.558.715 lei principal, echivalentul a aproximativ 204 milioane euro, la care se adaugă dobândă cumulată de 122.496.489 lei. Totalul expunerii raportate trece astfel de 1,16 miliarde lei. Aceasta nu este o cheltuială minoră de pregătire, ci o sumă sistemică pentru o companie de stat care are deja în față retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă, proiectul Unităților 3 și 4 și alte investiții nucleare critice. Un proiect strategic nu este automat un proiect bine guvernat Doicești are o logică energetică reală. România are nevoie de capacități controlabile, cu emisii reduse, care să completeze hidro, solarul, eolianul și centralele pe gaze. Un proiect nuclear modular de 462 MW ar putea aduce producție predictibilă, stabilitate de sistem și un nou lanț industrial în jurul tehnologiei nucleare. Pe hârtie, acesta este exact tipul de capacitate care poate conta într-un sistem energetic în care volatilitatea crește, iar producția regenerabilă trebuie dublată de surse ferme. Această logică nu acoperă însă automat structura financiară și contractuală. Un proiect poate fi strategic necesar și, în același timp, vulnerabil prin felul în care este finanțat. Poate avea sens energetic și totuși să producă energie prea scumpă. Poate beneficia de sprijin politic internațional și totuși să rămână nebancabil fără garanții publice consistente. În energie, mai ales în nuclear, nevoia de capacitate nu este suficientă. Contează costul complet, calendarul, alocarea riscurilor și capacitatea statului de a controla proiectul fără să transforme fiecare etapă de dezvoltare într-o factură publică greu de verificat. RoPower Nuclear este compania de proiect prin care se dezvoltă centrala de la Doicești. Structura este un joint-venture 50%-50% între Nuclearelectrica și Nova Power & Gas. Această arhitectură ridică o întrebare legitimă: dacă participația este egală, riscul financiar este distribuit proporțional sau compania de stat poartă partea dominantă a expunerii? Raportările publice arată că datoria RoPower este față de Nuclearelectrica, iar compania de stat susține că are metode de recuperare prin valorificarea producției viitoare de energie, livrabile și drepturi de proprietate intelectuală. Această explicație este relevantă, dar rămâne condiționată de succesul proiectului. Energia viitoare poate recupera împrumutul doar dacă proiectul ajunge efectiv să producă energie la un preț comercial acceptabil. Cifra de 1,16 miliarde lei schimbă natura dezbaterii Înainte de orice dezbatere ideologică despre nuclear, cifra de 1,16 miliarde lei cere o analiză rece. În mod normal, proiectele nucleare au costuri mari încă din fazele de amplasament, inginerie, licențiere, proiectare și structurare financiară. FEED, studiile geotehnice, evaluările de securitate, documentațiile pentru autorități și pregătirea lanțului de aprovizionare nu sunt ieftine. Nu există centrală nucleară serioasă construită fără ani de cheltuieli înainte de șantier. Problema de la Doicești nu este existența acestor costuri. Problema este dimensiunea expunerii, momentul în care apare și gradul de transparență privind valoarea concretă a livrabilelor. Dacă proiectul merge mai departe, suma poate fi privită ca parte a costului de dezvoltare. Dacă proiectul se blochează, se amână semnificativ, schimbă parametrii sau are nevoie de sprijin public suplimentar, întrebarea devine mult mai dură: ce rămâne în patrimoniul public din acești bani? Nuclearelectrica afirmă că FEED 2 a fost finalizat conform graficului și la un buget mai redus decât cel estimat. Nota pregătită pentru aprobarea FID arată că livrabilele includ proiect conceptual și preliminar pentru centrală, estimare de cost de clasă 3 AACE, grafic EPC, raport inițial de evaluare a securității nucleare transmis către CNCAN, rezultate ale caracterizării amplasamentului, documente pentru notificarea EURATOM, evaluarea de mediu, certificatul de urbanism, studiul de fezabilitate și modelul financiar al proiectului. Aceste livrabile au valoare tehnică reală. Dar valoarea lor economică devine decisivă doar dacă pot susține finanțarea, autorizarea și construcția. FID-ul aprobă continuarea, nu elimină riscul În februarie 2026, Nuclearelectrica a anunțat aprobarea deciziei finale de…