Iran și Oman aproape de acord pentru Hormuz: condițiile SUA, traficul petrolier și impactul asupra Brent și LNG — NRG-IA

Iranul și Omanul se apropie de un acord privind modul în care navele ar putea traversa din nou Strâmtoarea Hormuz, dar negocierile au ajuns la o diferență decisivă: stabilirea unor culoare maritime nu redeschide automat cea mai importantă arteră petrolieră a lumii. Teheranul condiționează normalizarea traficului de concesii americane, iar Washingtonul vrea mai întâi garanții că navigația comercială va fi restabilită. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a declarat că negocierile cu Omanul privind noile proceduri maritime se află în fazele finale. Documentul ar urma să stabilească traseele și condițiile în care navele pot folosi strâmtoarea după redeschidere. Iranul separă însă explicit acest acord tehnic de decizia politică privind revenirea traficului comercial la normal. Diferența a fost suficientă pentru a schimba din nou direcția pieței petrolului. Brent pierduse peste 7% în săptămâna precedentă, pe fondul speranței că progresul discuțiilor Iran–Oman va permite o normalizare rapidă a exporturilor din Golf. După clarificarea condițiilor iraniene, contractele Brent au revenit luni dimineață la aproximativ 84,39 dolari pe baril , în creștere cu circa 1%. Reacția arată cât de sensibilă rămâne piața la fiecare etapă diplomatică. Investitorii nu tranzacționează doar petrolul care circulă astăzi prin strâmtoare, ci probabilitatea ca milioanele de barili blocate sau redirecționate în ultimele luni să poată reveni pe piață. Teheranul și Washingtonul vor ca cealaltă parte să facă primul pas Negocierea este blocată de ordinea concesiilor. Potrivit unui oficial american citat de Reuters, Washingtonul este pregătit să ridice blocada asupra porturilor iraniene după anunțarea unui acord care restabilește navigația comercială neîngrădită și pe măsură ce Iranul își execută angajamentele. Poziția Teheranului inversează succesiunea. Araqchi a declarat că Iranul așteaptă mai întâi acțiuni americane și că redeschiderea strâmtorii depinde de îndeplinirea unor condiții formulate de partea iraniană. Printre cerințele prezentate de oficialii iranieni se află compensații pentru pagubele provocate de atacurile americane, ridicarea blocadei și sancțiunilor, eliberarea activelor iraniene înghețate și încetarea amenințărilor militare împotriva Iranului și aliaților săi regionali. Aceste condiții reprezintă poziția Teheranului, nu un acord acceptat de Washington. Comunicarea continuă prin intermediari, iar cele două părți încearcă să rezolve exact problema care a împiedicat până acum normalizarea: cine oferă primul concesia care face posibil pasul următor. Din acest motiv, apropierea acordului Iran–Oman poate reduce incertitudinea asupra modului tehnic de navigație, fără să rezolve încă disputa care ține navele comerciale departe de strâmtoare. Noile culoare ar putea crește rolul Iranului în controlul traficului Forma discutată pentru viitorul sistem de navigație introduce o schimbare mult mai importantă decât simpla repoziționare a rutelor maritime. Potrivit unor informații Reuters obținute de la oficiali implicați în discuții, una dintre variantele analizate ar permite Iranului un rol mai mare în administrarea traficului care intră în Golful Persic. Navele care ies din Golf ar putea utiliza un culoar între Iran și Oman, în cadrul unui sistem de notificare și autorizare în care cele două state ar avea atribuții distincte. Detaliile acordului continuă să fie negociate și nu au forma unui regim final adoptat. Dacă această arhitectură va fi păstrată, ea ar modifica însă raportul practic dintre navigația internațională și controlul exercitat de statele riverane asupra unuia dintre cele mai importante puncte de tranzit energetic din lume. Înaintea conflictului, navigația prin Hormuz se desfășura printr-o schemă internațională de separare a traficului utilizată de decenii. Organizația Maritimă Internațională a susținut principiul trecerii nediscriminatorii și neîngrădite prin strâmtoare, ceea ce face ca orice mecanism nou care introduce autorizații sau condiții suplimentare să aibă implicații mult dincolo de relația Iran–Oman. O taxă de 5–7% ar transforma trecerea într-un cost de milioane de dolari pe navă Una dintre cele mai sensibile componente discutate este plata pentru tranzit. Un oficial iranian citat de Reuters a indicat că Teheranul a cerut o taxă echivalentă cu 5–7% din valoarea încărcăturii navelor care folosesc strâmtoarea. Omanul ar fi discutat un nivel de aproximativ 3%, în timp ce poziția americană favorizează trecerea fără asemenea tarife. Raportarea taxei la valoarea mărfii schimbă radical proporția costului. Un petrolier foarte mare poate transporta aproximativ două milioane de barili. La prețuri ale petrolului de peste 80 de dolari, marfa poate valora peste 160 de milioane de dolari, astfel încât o taxă procentuală ar putea ajunge la mai multe milioane de dolari pentru o singură traversare. Problema nu se oprește însă la cost. Persian Gulf Strait Authority, instituția iraniană creată pentru administrarea…