Hagag propune 5 GWh de stocare în mine de sare: baterii de lungă durată pentru România — NRG-IA

Hagag Europe a semnat cu compania israeliană Airengy pentru dezvoltarea în România a unor facilități de stocare a energiei prin aer comprimat în mine de sare, folosind tehnologia AirBattery. Proiectul este anunțat în două faze, cu o capacitate inițială de circa 200 MWh și o țintă finală de până la 5 GWh, la o putere de descărcare de aproximativ 25 MW. Investiția totală estimată este de 55 milioane euro: 4,5 milioane euro pentru prima fază și 50 milioane euro pentru extinderea până la 5 GWh. Acționariatul vehiculului de proiect ar urma să fie împărțit între Hagag Europe, Airengy și o terță parte, în proporții de 40% / 40% / 20%. Amplasamentul nu este indicat în comunicatul companiilor, ceea ce lasă deschise întrebările privind mina, geologia, conectarea la rețea și regimul de autorizare. 5 GWh înseamnă stocare de durată, nu baterie rapidă Cifra centrală a proiectului este 5 GWh. Raportată la o putere de descărcare de circa 25 MW, aceasta indică o durată teoretică foarte mare de livrare a energiei. Calculul simplu este relevant: 5.000 MWh / 25 MW = 200 ore. Asta înseamnă peste opt zile de descărcare continuă la 25 MW, în ipoteza în care energia stocată este disponibilă integral și sistemul operează la această putere. Această proporție plasează proiectul în zona stocării de lungă durată, cu logică diferită față de bateriile litiu-ion utilizate frecvent pentru 2–4 ore. Pentru sistemul energetic, diferența contează. O baterie rapidă poate susține reglaje, echilibrare pe termen scurt și mutarea energiei din prânz spre seară. O soluție de 25 MW / 5 GWh urmărește o altă funcție: livrare pe perioade lungi, acoperirea unor intervale extinse de deficit și gestionarea energiei pe mai multe ore sau zile. Aerul comprimat folosește mina ca rezervor energetic Tehnologia anunțată se bazează pe principiul stocării prin aer comprimat. În faza de încărcare, surplusul de electricitate este folosit pentru comprimarea aerului. Aerul este apoi injectat și stocat în mine sau cavități de sare, care pot oferi volume mari și etanșeitate naturală. În faza de descărcare, aerul comprimat este eliberat și pune presiune pe un circuit hidraulic. Apa este direcționată printr-o turbină, iar energia mecanică este transformată din nou în electricitate pentru rețea. Potrivit descrierii companiilor, procesul utilizează apă și aer. Această arhitectură mută costul principal din zona celulelor electrochimice către geologie, echipamente de compresie, turbine, instalații hidraulice, lucrări subterane, siguranță minieră, automatizare și racordare la rețea. Mina nu produce energie, ci funcționează ca spațiu de stocare pentru aerul comprimat. Costul anunțat pare redus, dar comparația trebuie făcută atent Investiția totală indicată de Economica.net , de aproximativ 55 milioane euro pentru până la 5 GWh, sugerează un cost foarte mic raportat strict la energia stocată. Calculul ar duce la aproximativ 11 euro/kWh de capacitate energetică. Această cifră nu trebuie comparată mecanic cu bateriile litiu-ion. Într-un sistem de aer comprimat, energia stocată depinde de volumul subteran disponibil, iar puterea efectivă depinde de compresoare, turbine, presiuni de operare și arhitectura de conversie. Costul per MW instalat, randamentul, ciclurile de operare și durata efectivă de descărcare devin la fel de importante ca energia totală stocată. La 25 MW și 55 milioane euro, proiectul indică aproximativ 2,2 milioane euro/MW instalat. Această perspectivă arată mai clar dimensiunea investiției raportată la puterea disponibilă pentru sistem. Pentru piață, valoarea proiectului va depinde de modul în care România remunerează durata lungă de stocare, nu doar capacitatea energetică brută. Minele de sare cer verificări geologice și avize complexe Amplasamentul rămâne punctul critic. Nu orice mină de sare poate fi transformată într-un rezervor pentru aer comprimat. Sunt necesare studii privind etanșeitatea, stabilitatea geomecanică, presiunile admisibile, riscul de infiltrații, interacțiunea cu apa, siguranța lucrărilor miniere și impactul asupra mediului. Cazul Praid a arătat recent cât de sensibilă poate deveni infrastructura subterană de sare în fața apei și a problemelor de stabilitate. Pentru un proiect de stocare energetică, acest tip de risc trebuie evaluat înainte de orice concluzie privind fezabilitatea. Mai există o condiție tehnică majoră: racordarea la rețea. O instalație de 25 MW nu este uriașă ca putere, dar are nevoie de acces la o zonă în care există energie excedentară pentru încărcare și posibilitate de injectare atunci când sistemul are nevoie de electricitate. Distanța față de rețea, costul racordării și profilul local de producție regenerabilă pot schimba economia proiectului. România are nevoie de stocare pe durate diferite România instalează tot mai multă capacitate fotovoltaică, iar sistemul începe să resimtă diferența dintre energia abundentă din orele de prânz și presiunea din orele de seară. Stocarea devine infrastructură de flexibilitate, nu simplu…