Hormuz: transportul petrolului spre China trece de 30 $/baril, deși fluxurile revin — NRG-IA

Strâmtoarea Hormuz transportă din nou milioane de barili de petrol în fiecare zi, însă revenirea fluxurilor nu a readus piața la normalitatea de dinaintea războiului. În septembrie, exporturile prin strâmtoare au ajuns la aproximativ 6,5 milioane de barili pe zi, potrivit datelor Kpler citate de Reuters, cel mai ridicat nivel de după creșterea temporară produsă în urma armistițiului din iunie. Petrolul circulă, dar printr-un sistem logistic mai complicat, care consumă mai multe nave, mai mult timp și mult mai mulți bani. Diferența față de lumea energetică de dinaintea conflictului rămâne uriașă. În 2025, prin Hormuz treceau în medie 19,87 milioane de barili pe zi de țiței și produse petroliere. Numai țițeiul și condensatele reprezentau 14,95 milioane de barili pe zi, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie. Actualele fluxuri petroliere indică astfel o recuperare importantă față de perioada de aproape paralizie din primele luni ale războiului, dar volumul de țiței care iese acum prin strâmtoare rămâne cu mult sub nivelul anterior conflictului. Petrolul a revenit mai repede decât traficul naval Cele două imagini ale Hormuzului din septembrie par, la prima vedere, contradictorii. Pe de o parte, milioane de barili ies zilnic din Golf. Pe de altă parte, numărul navelor care traversează strâmtoarea rămâne mult sub cel anterior războiului. La sfârșitul lunii august, S&P Global estima că numărul traversărilor prin Hormuz era încă cu peste 80% sub nivelul de dinaintea conflictului. Înainte de războiul început la 28 februarie, prin strâmtoare treceau aproximativ 125–135 de nave comerciale pe zi, în funcție de metodologia de monitorizare. Explicația este modul radical diferit în care funcționează acum transportul petrolului. Unele petroliere traversează coridoarele apropiate de coasta Omanului cu sistemele publice de navigație AIS oprite, ceea ce face ca traficul observabil să subestimeze circulația reală. În același timp, o parte tot mai mare a navelor nu mai face întregul drum dintre terminalele Golfului și rafinăriile asiatice. Piața a construit, în schimb, un sistem de navete maritime. Aproape 40% din fluxul actual trece printr-o „punte” de petroliere Petrolierele încărcate în Golf traversează Hormuz, ajung în ape mai sigure din Golful Oman și transferă țițeiul către alte nave, care continuă drumul către Asia. Nava care a traversat zona de risc se poate întoarce apoi în Golf pentru o nouă încărcare. Transferurile ship-to-ship, rare înainte de război în această zonă, au devenit o componentă centrală a comerțului petrolier regional. Kpler estimează că aproximativ 2,5 milioane de barili pe zi vor fi încărcați prin asemenea operațiuni în Golful Oman în septembrie, față de 1,4 milioane de barili pe zi în august . Raportat la cele aproximativ 6,5 milioane de barili pe zi care ies în prezent prin Hormuz, transferurile între nave reprezintă aproape 40% din fluxul actual . Sistemul permite producătorilor să folosească mai eficient petrolierele dispuse să traverseze zona de conflict. În loc ca o singură navă să petreacă săptămâni întregi într-un voiaj dus-întors spre China, aceeași navă poate funcționa ca shuttle între terminalele Golfului și zona de transfer din Oman. Rezultatul este o capacitate de export mai mare decât ar sugera numărul redus al navelor care apar în sistemele publice de urmărire. Prețul acestei adaptări este însă enorm. Transportul unui baril spre China a trecut de 30 de dolari Benchmarkul pentru transportul țițeiului din Golf către China cu un VLCC — un petrolier foarte mare, capabil să transporte aproximativ două milioane de barili — a urcat la peste 30 de dolari pe baril , potrivit datelor LSEG citate de Reuters. Este, de departe, cel mai ridicat nivel înregistrat de această serie. La un țiței evaluat în jurul a 105 dolari pe baril în momentul analizei Reuters, transportul ajunge să reprezinte peste un sfert din valoarea petrolului . Înainte de război, navlul reprezenta în mod obișnuit doar aproximativ 2–3% din valoarea barilului . Un VLCC încărcat cu aproximativ două milioane de barili poate implica astfel, ca ordin de mărime, peste 60 de milioane de dolari numai pentru transport , dacă benchmarkul de peste 30 de dolari pe baril este aplicat întregii încărcături. Pentru producători, această diferență nu dispare în lanțul comercial. Reuters arată că exportatorii din Golf au fost obligați să acorde discounturi mai mari pentru a păstra petrolul competitiv, absorbind o parte a creșterii costurilor logistice. Războiul a multiplicat un tarif care era deja extrem Evoluția navlului arată cât de violent s-a modificat economia transportului petrolier. Pe 27 februarie, cu o zi înainte de izbucnirea războiului, Argus evalua transportul unui baril de țiței Basrah Medium pe ruta Golful Persic–China la 6,82 dolari . Chiar și acest nivel era deja excepțional: maximul ultimilor șase ani și de aproximativ patru ori peste tariful înregistrat cu un an înainte. Până la 3 martie, costul ajunsese la 15,32 dolari…