România are dependență mică de importuri energetice, dar rămâne expusă la prețurile regionale — NRG-IA

Independența energetică nu mai înseamnă prețuri mici România are una dintre cele mai reduse dependențe de importuri energetice din Uniunea Europeană. Potrivit datelor Eurostat pentru 2024, dependența energetică a UE a fost de aproximativ 57%, în timp ce România s-a situat la circa 30%, semnificativ sub media europeană. La prima vedere, această poziție ar trebui să ofere un avantaj strategic major. România produce intern gaze naturale, are capacitate hidro, nucleară, eoliană, solară, cărbune în retragere și o bază industrială energetică mai diversificată decât multe state din regiune. Paradoxul este că acest avantaj nu garantează facturi mici. România poate fi mai puțin dependentă de importuri fizice și, în același timp, profund expusă la prețurile regionale ale energiei. Problema nu este doar câtă energie produci, ci când și la ce cost În sistemul electric, prețul nu este stabilit simplu de media costurilor de producție. În piața spot, prețul este influențat de unitatea marginală necesară pentru acoperirea cererii. În multe ore tensionate, această unitate poate fi o centrală pe gaze sau o sursă mai scumpă, nu hidrocentrala sau parcul fotovoltaic cu cost redus. Aici apare ruptura dintre percepție și realitate. Faptul că România are producție internă nu înseamnă că fiecare consumator primește automat energie ieftină din sursa cea mai ieftină. Energia circulă printr-o piață cuplată, cu reguli comune, cu interconectări, cu exporturi, importuri, congestii și prețuri formate în funcție de echilibrul orar dintre cerere și ofertă. Din 2021, piața pentru ziua următoare din România funcționează în mecanismul european de cuplare. Acest lucru permite o utilizare mai eficientă a interconectărilor, dar înseamnă și că prețurile interne nu pot fi izolate complet de presiunile regionale. Avantajul României este real, dar incomplet România are un avantaj structural: nu pornește de la fragilitatea extremă a statelor care depind masiv de importuri pentru aproape toate formele de energie. Producția internă de gaze, rolul hidroenergiei, centrala nucleară de la Cernavodă și creșterea rapidă a regenerabilelor oferă un strat important de reziliență. Acest avantaj devine însă insuficient atunci când sistemul nu are destulă flexibilitate. Dacă energia regenerabilă nu poate fi absorbită eficient, dacă rețelele sunt congestionate, dacă stocarea rămâne limitată, iar consumul de vârf este acoperit cu tehnologii scumpe, prețul final rămâne vulnerabil. Cu alte cuvinte, România nu suferă doar din cauza dependenței de importuri. România suferă din cauza unei dependențe mai subtile: dependența de orele scumpe ale pieței regionale. Gazul rămâne piesa care poate ridica prețul întregului sistem Chiar dacă România își produce cea mai mare parte a gazului consumat, prețul gazelor nu este complet rupt de contextul european. Contractele, huburile regionale, cererea sezonieră, stocurile, LNG-ul, tensiunile geopolitice și prețul carbonului influențează întregul echilibru. De aceea, gazul are un rol disproporționat în formarea prețurilor electrice. Nu pentru că ar produce permanent cea mai mare parte a energiei electrice, ci pentru că poate deveni sursa marginală în orele în care sistemul are nevoie de capacitate rapidă și controlabilă. În astfel de ore, o țară cu producție internă poate ajunge să plătească un preț format de logica regională a gazului, nu de costul mediu al resurselor sale interne. Facturile sunt apărate temporar prin plafonări, nu printr-o piață complet echilibrată România a folosit scheme de plafonare și compensare pentru a limita impactul prețurilor asupra consumatorilor. Pentru gaze, plafonul pentru clienții casnici a fost prelungit până în 2027, la 0,31 lei/kWh. Această măsură oferă protecție socială pe termen scurt, dar nu rezolvă cauza economică a vulnerabilității. Diferența dintre protecție administrativă și reziliență reală este esențială. Protecția administrativă ține factura sub control prin intervenție publică. Reziliența reală apare când sistemul produce suficient, transportă eficient, stochează inteligent și reduce orele în care prețul este stabilit de surse scumpe. România se află exact între aceste două lumi: are resurse, dar încă nu are suficientă flexibilitate sistemică pentru ca avantajul resurselor să se vadă constant în preț. Miza reală: din țară producătoare în țară cu energie competitivă Următorul salt nu este doar creșterea producției. România are nevoie de o transformare mai fină: mai multă capacitate disponibilă în orele de vârf, rețele mai puternice, stocare, contracte pe termen lung, investiții reale în flexibilitate și reducerea blocajelor care țin proiecte bune în afara sistemului. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, România poate rămâne într-o situație paradoxală: o țară relativ independentă energetic, dar cu prețuri care continuă să reflecte crize externe, congestii regionale și lipsa flexibilității interne. Adevărata independență energetică nu se măsoară doar în procentul de importuri evitate. Se…