România negociază LNG american prin Grecia cu Atlantic–SEE și Venture Global — NRG-IA

Atlantic–SEE LNG Trade vrea să finalizeze negocierile cu România până la sfârșitul verii, într-un moment în care Grecia își consolidează rolul de poartă sudică pentru gazul lichefiat american destinat Europei de Est și Balcanilor. Compania elenă, controlată de AKTOR Group și DEPA Commercial, are deja un acord pe termen lung cu Venture Global pentru LNG din Statele Unite, iar România apare ca una dintre piețele vizate pentru volumele care vor fi aduse în regiune. Miza nu se reduce la achiziția unor cantități suplimentare de gaze. Contractul ar conecta România mai clar la o infrastructură energetică regională în formare: LNG-ul ajunge pe mare în Grecia, este regazeificat în terminalele elene, apoi poate fi transportat prin rețelele de gaze ale Greciei, Bulgariei, României, Republicii Moldova și Ucrainei. În termeni practici, România nu primește LNG ca marfă lichidă, ci gaze naturale rezultate din regazeificare, transportate prin conducte regionale. Atlantic–SEE construiește portofoliu regional, nu doar un contract bilateral Atlantic–SEE LNG Trade este un joint-venture elen în care AKTOR Group deține 60%, iar DEPA Commercial 40%. Compania a fost creată pentru importul de LNG în Grecia și comercializarea gazelor în Europa de Sud-Est și de Est, folosind Coridorul Vertical ca infrastructură de transport spre nord. Venture Global și Atlantic–SEE au anunțat pe 11 iunie 2026 extinderea acordului existent de vânzare-cumpărare de LNG. Cantitatea minimă contractată se dublează, de la 0,5 milioane tone pe an la 1 milion tone pe an, pentru o perioadă de 20 de ani începând cu 2030. Acordul se sprijină pe investiția Venture Global în capacitatea de regazeificare de la terminalul Alexandroupolis, unde compania americană are aproximativ 25% din capacitatea totală. Această structură explică de ce negocierile cu România au importanță strategică. Atlantic–SEE încearcă să lege furnizori americani, infrastructură grecească și cumpărători regionali într-un lanț comercial predictibil. Pentru furnizorul american, acordul înseamnă deschidere spre piețele din Europa de Est. Pentru Grecia, înseamnă rol de hub energetic. Pentru România, înseamnă acces la o opțiune suplimentară de aprovizionare, într-o perioadă în care gazul rămâne instrument de securitate economică. Ruta reală trece prin terminale LNG, regazeificare și conducte regionale Punctul fizic de intrare este Grecia. Terminalul LNG Alexandroupolis, operat de Gastrade, are o capacitate anuală de regazeificare de 5,5 miliarde metri cubi și este conectat la sistemul elen printr-o conductă de 28 kilometri. Terminalul a fost gândit pentru a livra gaze nu doar pieței grecești, ci și Bulgariei, României, Serbiei, Ungariei și Ucrainei. Coridorul Vertical este infrastructura care transformă terminalele LNG din Grecia într-o rută regională. El leagă Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina, iar operatorii de transport au agreat cu Comisia Europeană o structură de tarife destinată să facă ruta mai competitivă. Din octombrie 2026, operatorii ar urma să ofere produse de capacitate zilnice, lunare, trimestriale și anuale pentru anul gazier 2026–2027. Pentru România, acest element contează aproape la fel de mult ca prețul LNG-ului. Gazul american poate fi competitiv doar dacă întregul lanț funcționează economic: preț de achiziție, cost de regazeificare, tarife de transport prin Grecia și Bulgaria, capacitate disponibilă la interconectări și cost final la intrarea în sistemul românesc. Un contract bun la sursă poate pierde avantajul dacă transportul devine scump sau dacă accesul la capacitate se blochează în perioade de cerere ridicată. România câștigă opțiuni, dar nu scapă de calculul prețului România are producție internă relevantă de gaze și așteaptă intrarea gazelor din Neptun Deep. Tocmai de aceea, un acord pentru gaze regazeificate în Grecia trebuie privit prin prisma portofoliului, nu ca soluție unică de aprovizionare. Valoarea comercială apare atunci când importul prin sud poate acoperi vârfuri de consum, poate crește concurența între surse și poate susține livrări regionale spre piețe aflate sub presiune. Există și un calcul de preț mai dur. LNG-ul american pe termen lung oferă predictibilitate, dar nu garantează automat energie ieftină. Prețul final depinde de formula contractuală, de costurile de transport, de concurența cu Asia, de evoluția pieței spot și de capacitatea efectivă a terminalelor și conductelor. Atlantic–SEE transmite că acordurile pe 20 de ani sunt mai greu de obținut decât în urmă cu șase luni, deoarece furnizorii americani devin mai atenți la preț și la angajamentele de volum într-o piață tensionată. Diferența esențială este între securitate și preț. O sursă nouă poate crește siguranța aprovizionării fără să reducă imediat factura. Poate limita riscul de deficit, poate ajuta furnizorii să își construiască portofolii mai robuste și poate reduce dependența de rute vulnerabile, dar prețul pentru consumator se formează printr-un lanț mai lung de costuri…