România și Polonia pot deveni ancorele regionale ale gazelor după eliminarea gazului rusesc — NRG-IA

România intră într-un moment rar de repoziționare energetică. Eliminarea graduală a gazului rusesc din Uniunea Europeană deschide o fereastră în care producția din Marea Neagră poate deveni relevantă nu doar pentru consumul intern, ci și pentru securitatea de aprovizionare a Europei Centrale. O analiză ICIS, preluată de Balkan Green Energy News și G4Media, indică România și Polonia drept doi piloni posibili ai noii arhitecturi regionale de gaze. Regiunea analizată include Austria, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria și România. Împreună, aceste șase piețe au reprezentat aproximativ 602 TWh de cerere de gaze în 2025, circa 15% din consumul total al Uniunii Europene. În acest spațiu, România ar putea ajunge până în 2028 la un excedent anual de producție de peste 60 TWh, dacă Neptun Deep intră în producție conform calendarului și dacă o parte relevantă din gaze ajunge în piața regională. Ieșirea din gazul rusesc schimbă logica aprovizionării regionale Uniunea Europeană a transformat reducerea dependenței de Rusia din obiectiv politic în calendar de piață. Importurile de LNG rusesc urmează să fie eliminate de la începutul anului 2027, iar gazele prin conductă din toamna aceluiași an, potrivit calendarului aprobat la nivel european. În paralel, Comisia Europeană arată că dependența UE de gazul rusesc a coborât de la 45% din importuri la începutul războiului la 12% în 2025. Pentru Europa Centrală, această tranziție are o miză tehnică și comercială directă. Slovacia și Ungaria au fost legate istoric de fluxuri est-vest, cu infrastructură și contracte construite în jurul gazului rusesc. Cehia și Austria au o poziție mai flexibilă, dar rămân expuse la costul regional al aprovizionării. Polonia are acces la LNG și la infrastructură nordică. România are producție internă și, din 2027, poate adăuga volumul offshore din Neptun Deep. Noua hartă a gazelor nu se construiește printr-o singură sursă. Se construiește prin combinația dintre producție regională, LNG, interconectări, capacități ferme de transport și contracte predictibile. România poate conta în această ecuație tocmai pentru că aduce gaze produse în interiorul UE, într-o regiune în care multe state caută alternative stabile la Rusia. Neptun Deep oferă României volum, dar influența depinde de accesul la piață Neptun Deep este elementul material al acestei repoziționări. Proiectul dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz, cu participații egale, are rezerve recuperabile estimate la aproximativ 100 miliarde mc, investiții de până la 4 miliarde euro și primul gaz estimat pentru 2027. La platou, producția ar putea ajunge la aproximativ 8 miliarde mc pe an, pentru aproape un deceniu. Acest volum poate dubla producția națională de gaze a României și poate transforma țara într-un exportator net. Semnalul regional a apărut deja prin contracte și interes comercial: Moldova a semnat pentru volume care ar acoperi aproximativ un sfert din consumul anual, Germania apare printr-un contract de 15 TWh către Uniper, iar Slovacia și-a exprimat interesul pentru gaze din Neptun Deep, în contextul reducerii dependenței de livrările rusești. Existența gazului nu înseamnă automat disponibilitate nelimitată pentru export. O parte poate fi utilizată intern, o parte poate merge în contracte comerciale externe, iar statul român are instrumente de intervenție în anumite condiții de securitate a aprovizionării. Rolul regional al României va fi decis de această împărțire. Tuzla–Podișor leagă Marea Neagră de coridorul BRUA Gazul din Marea Neagră are nevoie de infrastructură pentru a deveni resursă regională. Conducta Tuzla–Podișor este legătura critică dintre zona de producție offshore și sistemul național de transport. Proiectul are aproximativ 308 km și conectează gazele din Marea Neagră la coridorul BRUA, infrastructura care poate susține circulația gazelor spre vestul țării și mai departe către piețele vecine, în funcție de capacitățile disponibile și de regulile de alocare. Transgaz include în planurile sale de dezvoltare pentru 2026–2035 extinderea și consolidarea Sistemului Național de Transport, inclusiv interconectări și proiecte legate de coridorul vertical, România–Bulgaria, România–Serbia și capacități regionale. Aceste proiecte contează pentru că influența energetică nu se măsoară doar în producție, ci și în posibilitatea de a transporta gazul acolo unde cererea și prețul justifică livrarea. România are avantajul unei baze existente: producție internă, sistem național de transport, interconectări, apropiere de piețe dependente de importuri și acces la Marea Neagră. Limita apare în capacitatea de a transforma toate aceste elemente într-un mecanism comercial predictibil. Polonia aduce LNG, România aduce producție offshore Analiza ICIS pune România și Polonia în aceeași hartă regională pentru un motiv clar. Cele două țări oferă tipuri diferite de securitate energetică. România poate furniza gaze produse în regiune, prin Neptun Deep și prin producția internă existentă. Polonia poate aduce…