Rezervele de petrol ale României: aproape 50% în alte state UE — NRG-IA

România are obligația legală de a menține 2.064.220 de tone echivalent petrol în stocuri de urgență, însă aproape jumătate din aceste rezerve sunt depozitate în afara țării, în alte state ale Uniunii Europene. Sistemul funcționează în condiții normale de aprovizionare, dar ridică o problemă majoră într-un scenariu de criză regională: cât de repede poate România să aducă în țară combustibilul de care are nevoie, dacă și celelalte state europene se confruntă simultan cu o penurie? Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a confirmat la 7 octombrie 2026 că stocurile de motorină, benzină și alte produse petroliere sunt intacte și verificate. Oficialul a recunoscut însă că accesul la rezervele depozitate în străinătate devine mai dificil de garantat atunci când problema de aprovizionare afectează întreaga Uniune Europeană. Declarația scoate în evidență o vulnerabilitate a sistemului național de securitate energetică. Rezervele există și sunt recunoscute contractual, dar o parte considerabilă dintre ele trebuie transportată peste granițe înainte de a putea fi utilizată efectiv în România. Într-o criză severă, diferența dintre combustibilul disponibil într-un depozit din România și cel păstrat la sute sau mii de kilometri distanță poate deveni decisivă pentru continuitatea aprovizionării. România trebuie să mențină peste 2 milioane de tone echivalent petrol pentru situații de urgență Pentru perioada 1 iulie 2026 – 30 iunie 2027, Ministerul Energiei a stabilit o obligație totală de stocare de 2.064.220 de tone echivalent petrol, prin Ordinul nr. 492/2026. Aceste rezerve trebuie constituite și menținute de 14 operatori economici din sectorul petrolier, printre care OMV Petrom, Rompetrol Rafinare, Lukoil România, Oscar Downstream, MOL România și SOCAR Petroleum. Cele mai mari obligații revin OMV Petrom și Rompetrol Rafinare, fiecare cu aproximativ 636.000 de tone echivalent petrol. Împreună, cele două companii răspund de peste 61% din obligația națională. Cantitățile sunt calculate printr-o metodă europeană raportată la echivalentul a 90 de zile de importuri nete de țiței și produse petroliere. Această formulă stabilește dimensiunea rezervelor obligatorii, dar nu reprezintă o garanție că România ar putea acoperi 90 de zile din întregul consum național fără alte livrări. Stocurile pot include atât țiței, cât și produse petroliere deja rafinate. Ordinul prevede o structură de cel puțin o treime produse petroliere și cel mult două treimi țiței. Diferența este importantă pentru utilizarea lor în caz de urgență. Benzina și motorina aflate deja în depozite pot fi introduse în circuitul de distribuție, în timp ce țițeiul trebuie mai întâi transportat și procesat într-o rafinărie. Prin urmare, capacitatea de reacție într-o criză depinde nu numai de cantitatea totală a rezervelor, ci și de compoziția lor, de locul în care se află și de infrastructura disponibilă pentru transport și rafinare. Aproape jumătate din rezerve sunt depozitate în alte state europene Cristian Bușoi a explicat că puțin peste jumătate din stocurile obligatorii sunt menținute pe teritoriul României, iar restul se află în diverse state membre ale Uniunii Europene. Pentru aceste cantități, operatorii economici responsabili de constituirea rezervelor plătesc costuri de stocare și au drepturi contractuale asupra produselor păstrate în depozitele respective. Practica este legală. Legea nr. 85/2018 privind constituirea și menținerea unor rezerve minime de țiței și/sau produse petroliere obligă, prin articolul 11 alineatul (2), fiecare operator să păstreze pe teritoriul României cel puțin 50% din stocurile pentru care răspunde. Restul poate fi menținut în alte state UE, în condițiile legislației naționale și europene. România utilizează astfel aproape întreaga marjă permisă de lege pentru depozitarea rezervelor în afara teritoriului național. Această organizare oferă companiilor flexibilitate comercială. Un operator poate apela la capacități de depozitare existente în alte țări, în loc să construiască sau să închirieze întreaga infrastructură necesară în România. Sistemul permite utilizarea unei rețele europene de depozite și reduce nevoia ca fiecare stat să dispună individual de toate capacitățile aferente obligațiilor sale de stocare. Avantajul economic vine însă cu o condiție operațională: produsele aflate în străinătate trebuie să poată fi mobilizate și transportate atunci când apare o întrerupere gravă a aprovizionării. În cazul României, această dependență privește o parte importantă din rezervele destinate tocmai situațiilor excepționale. O criză în întreaga Europă poate transforma transportul rezervelor într-o problemă majoră Diferența dintre o problemă locală de aprovizionare și o penurie europeană este esențială. Dacă România s-ar confrunta singură cu o întrerupere a livrărilor de carburanți, în timp ce piețele din jur ar continua să funcționeze normal, rezervele externe ar putea fi transportate prin infrastructura existentă.…