AEI estimează că factura la energie ar putea fi cu 25–45% mai mică într-o piață energetică funcțională — NRG-IA

Asociația Energia Inteligentă pune pe masă una dintre cele mai dure teze din dezbaterea energetică recentă: România nu are doar energie scumpă, ci un sistem care a ajuns să transfere către consumator costul propriei disfuncții. În analiza publicată de AEI, Dumitru Chisăliță estimează că, dacă România ar funcționa ca o piață energetică normală — concurențială, predictibilă și coerent reglementată — factura finală ar fi cu 25–45% mai mică . Formularea este puternică, dar miza reală trebuie citită atent: nu este vorba despre promisiunea unei reduceri imediate, administrative, printr-un buton politic, ci despre identificarea unei suprasarcini structurale care se adaugă peste costul energiei propriu-zise. Aceasta este diferența esențială. Prețul final nu este doar MWh-ul produs de Hidroelectrica, Nuclearelectrica, centrale pe gaze, cărbune, eolian sau solar. Factura este rezultatul întregii arhitecturi: producție, transport, distribuție, furnizare, echilibrare, taxe, pierderi, contractare, risc de reglementare, lichiditate, volatilitate, congestii, lipsă de flexibilitate și comportament comercial. AEI mută discuția din zona simplă — „energia este scumpă” — în zona mai incomodă: de ce o țară cu resurse energetice relevante ajunge să livreze una dintre cele mai apăsătoare facturi raportate la puterea de cumpărare? Paradoxul românesc: resurse bune, factură grea România nu pleacă de la o bază energetică slabă. Are hidroenergie cu costuri istorice reduse, producție nucleară stabilă, gaze interne, regenerabile în expansiune și o poziție geografică relevantă în regiune. Într-o piață eficientă, această combinație ar trebui să ofere un avantaj competitiv. În practică, consumatorul final nu plătește doar costul producției. Plătește și costul volatilității regionale, mecanismul marginalist, lipsa contractelor stabile, lichiditatea redusă, riscul legislativ, costurile de echilibrare și o piață care nu reușește să transforme resursele interne în preț final competitiv. Aici se află nucleul problemei. România poate produce ieftin în anumite intervale, dar poate factura scump în ansamblu. Poate avea surplus solar la prânz și prețuri ridicate seara. Poate exporta energie ieftină când nu o poate consuma și importa scump când sistemul are nevoie de flexibilitate. Poate avea capacități regenerabile în creștere, dar fără suficientă stocare, rețea, agregare, consum flexibil și contractare pe termen mediu și lung. De aceea, formula AEI — factura ar putea fi cu 25–45% mai mică — nu trebuie citită ca un slogan, ci ca o întrebare de audit public: care verigă adaugă cost, cât adaugă și cine câștigă din acel cost? Costul disfuncției: între rețele, echilibrare, volatilitate și reglementare AEI descompune supracostul în mai multe zone: producția ajunge să cântărească mai mult decât ar trebui în factura finală, distorsiunile de piață cresc, echilibrarea apasă mai tare, distribuția are costuri ridicate raportate la puterea de cumpărare, furnizarea include riscuri comerciale și administrative, iar reglementarea instabilă adaugă cost indirect. O parte din aceste costuri are explicații tehnice reale. Rețelele sunt extinse, uneori subutilizate, învechite sau insuficient digitalizate. Consumul pe client este mai redus decât în economiile vestice, ceea ce înseamnă că același cost fix de infrastructură se împarte la mai puțini MWh. Integrarea regenerabilelor crește nevoia de echilibrare, iar lipsa stocării și a flexibilității amplifică diferențele dintre orele ieftine și orele scumpe. Dar acesta este doar primul strat. Al doilea strat este mai sensibil: unele ineficiențe nu mai sunt doar probleme, ci pot deveni modele de business. Volatilitatea creează oportunități. Dezechilibrele creează marje. Congestiile pot crea rente. Lipsa de lichiditate poate avantaja actorii care controlează mai bine pozițiile comerciale. Blocajele administrative pot conserva deficitul. Întârzierea investițiilor poate menține prețul marginal ridicat. Nu orice profit mare este abuz. Nu orice tranzacție pe volatilitate este speculă. Nu orice cost de echilibrare este artificial. Dar într-o piață mică, volatilă, cu intervenții succesive și reguli schimbate des, diferența dintre profit legitim și extracție de rentă devine mult mai greu de separat. Aceasta este zona în care diagnosticul AEI devine relevant: nu pentru că oferă o cifră finală definitivă, ci pentru că obligă la cartografierea costurilor ascunse în factură. Eurostat confirmă presiunea reală: România este sus în PPS Datele Eurostat pentru semestrul II 2025 arată că România a avut cele mai mari prețuri la electricitate pentru gospodării exprimate în standarde ale puterii de cumpărare: 49,52 PPS/100 kWh. Tot Eurostat indică pentru România cea mai mare creștere anuală a prețurilor casnice la electricitate din UE, +58,6% față de semestrul II 2024. Această perspectivă este esențială. În euro nominal, România poate părea uneori sub media UE sau sub statele vestice. Raportat la veniturile reale ale populației, însă, aceeași…