SUA și Venezuela: acord pentru 17 câmpuri cu 65 miliarde de barili și control majoritar american — NRG-IA

Statele Unite și Venezuela au făcut public pe 28 august un acord care poate schimba pe termen lung harta petrolieră a emisferei vestice. Donald Trump a anunțat că partea americană a obținut „control majoritar” asupra dezvoltării unor câmpuri venezuelene care conțin peste 65 de miliarde de barili de rezerve petroliere , iar Caracasul a confirmat că sunt vizate 17 câmpuri strategice și investiții proiectate de peste 100 de miliarde de dolari . Dimensiunea este excepțională. Venezuela dispune de aproximativ 303,2 miliarde de barili de rezerve dovedite , potrivit datelor OPEC, cel mai mare volum raportat de o țară la nivel mondial. Cele 65 de miliarde de barili asociate acordului reprezintă astfel aproximativ o cincime din întreaga bază venezueleană de rezerve și depășesc cele aproximativ 46 de miliarde de barili de rezerve dovedite de țiței și condensat raportate pentru Statele Unite. Acordul nu transferă însă 65 de miliarde de barili în proprietatea Washingtonului. Constituția Venezuelei păstrează zăcămintele de hidrocarburi în proprietatea publică a Republicii. Miza este controlul economic și operațional asupra dezvoltării unor resurse care se află încă în subsol și care vor necesita investiții masive pentru a deveni producție efectivă. Acordul vizează aproximativ o cincime din rezervele Venezuelei Caracasul a descris proiectul drept dezvoltarea a 17 câmpuri cu un potențial dovedit de peste 65 de miliarde de barili. Reuters a relatat că acestea sunt localizate în două dintre regiunile petroliere esențiale ale țării, Centura Orinoco și zona Lacului Maracaibo. Cele două regiuni concentrează resurse uriașe, dar exploatarea lor nu este simplă. O mare parte din petrolul din Orinoco este greu sau foarte greu, ceea ce presupune investiții în extracție, diluanți, tratare, transport și infrastructură. În Maracaibo, multe instalații și câmpuri sunt mature și necesită reabilitare după ani de subinvestiții. De aceea, cifra de 65 de miliarde de barili exprimă dimensiunea resursei aflate în joc, nu volumul care poate ajunge imediat pe piață. Venezuela produce în prezent aproximativ 1,25 milioane de barili pe zi , potrivit Reuters, în pofida rezervelor sale de peste 300 de miliarde de barili. Diferența dintre aceste două cifre arată problema fundamentală a industriei venezuelene: resursa geologică este enormă, dar capacitatea de a o transforma în producție comercială este mult mai redusă. Controlul american privește dezvoltarea câmpurilor, nu proprietatea asupra petrolului Trump a folosit formula „majority U.S. control”, dar administrația americană nu a publicat încă textul integral al acordului și mecanismul juridic complet prin care acest control va fi exercitat. Constituția Venezuelei stabilește că zăcămintele de hidrocarburi aparțin Republicii, fac parte din domeniul public și sunt inalienabile. În consecință, petrolul din subsol nu devine rezervă națională americană și nu poate fi adăugat pur și simplu statistic celor 46 de miliarde de barili de rezerve dovedite ale Statelor Unite. Controlul anunțat este legat de vehiculul economic prin care câmpurile vor fi dezvoltate, de drepturile de operare și de accesul la producția rezultată. Associated Press și Wall Street Journal au relatat, pe baza unor oficiali familiarizați cu acordul, că structura ar urma să includă o nouă companie public-privată în care partea americană ar controla aproximativ 55% , precum și drepturi de dezvoltare pe o perioadă de până la 100 de ani . Dacă aceste condiții sunt confirmate în documentele contractuale finale, acordul ar depăși cu mult o tranzacție petrolieră obișnuită. Ar crea o structură de control economic capabilă să lege dezvoltarea unei părți importante din resursele Venezuelei de capitalul, tehnologia și cererea americană pe parcursul mai multor generații. 55% și 100 de ani pot transforma acordul într-o repoziționare strategică Participația de aproximativ 55% și durata de 100 de ani sunt relatate de presa americană, dar contractul integral nu este încă public. Aceste elemente trebuie, de aceea, tratate la nivelul actual de confirmare. Ele explică însă de ce anunțul are o miză geopolitică mult mai mare decât achiziția unor volume de petrol. Un drept de dezvoltare pe termen lung oferă acces la producția viitoare, influență asupra investițiilor și capacitatea de a orienta fluxurile comerciale către anumite piețe. În cazul Venezuelei, acest lucru ar însemna apropierea celei mai mari baze de rezerve petroliere din lume de infrastructura și industria de rafinare americană. Petrolul greu venezuelean este relevant și pentru rafinăriile americane proiectate să proceseze astfel de țițeiuri. Geografia favorizează suplimentar relația: transportul din Venezuela către coasta americană a Golfului Mexic este mult mai scurt decât rutele din Orientul Mijlociu. Washingtonul ar câștiga astfel nu proprietatea fizică asupra resurselor, ci ceva cu valoare strategică foarte mare: acces controlat și pe termen lung la producția care poate fi dezvoltată din…