Eoliene zburătoare: Norvegia pregătește un parc de 1,2 MW cu zmee autonome la 500 de metri — NRG-IA

Un parc eolian fără turnuri, cu aripi autonome care zboară la sute de metri deasupra solului și transformă tracțiunea unui cablu în electricitate, se pregătește în Norvegia. Proiectul NAWEP – Norwegian Airborne Wind Energy Pilot – prevede la Lista Airport, în Farsund, instalarea a 12 sisteme de producție de câte 100 kW, pentru o capacitate maximă de injectare în rețea de 1,2 MW , plus trei unități separate destinate cercetării și dezvoltării. Conceptul schimbă radical imaginea clasică a unei turbine eoliene. Generatorul nu urcă într-o nacelă, nu există un turn masiv de oțel, iar suprafața care exploatează vântul nu este un rotor uriaș. În aer ajunge o aripă rigidă controlată autonom, mai apropiată de un planor decât de un zmeu tradițional, legată de sol printr-un cablu de mare rezistență. În timpul producției, aripa traversează vântul pe o traiectorie circulară cu viteză mare și trage cablul. Cablul se desfășoară de pe un tambur și pune în mișcare generatorul instalat la sol. După atingerea lungimii maxime, sistemul reduce forța aerodinamică a aripii și recuperează cablul consumând mai puțină energie decât a produs în faza de tracțiune. Ciclul reîncepe apoi automat. Documentația actualizată a proiectului prevede operarea aripilor între aproximativ 150 și 500 de metri deasupra solului , cu o zonă tipică de lucru între 200 și 400 de metri. Viteza aripii poate ajunge la circa 50 m/s, echivalentul a 180 km/h . Aceasta este viteza aparatului în zbor, nu viteza vântului. Turbina trimite în aer tone de infrastructură. Kitemill încearcă să trimită doar aripa Miza tehnologică apare dintr-o diferență structurală simplă. O turbină eoliană convențională trebuie să ridice la mare înălțime rotorul, nacela și componente mecanice grele și să le susțină printr-un turn și o fundație dimensionate pentru solicitări extreme. Pe măsură ce turbinele cresc, cresc și dimensiunile palelor, turnurilor, fundațiilor, macaralelor și operațiunilor logistice necesare instalării. Airborne Wind Energy încearcă să mute această ecuație. Generatorul, tamburul și cea mai mare parte a sistemului mecanic rămân la sol. În aer se află componenta aerodinamică necesară pentru captarea energiei vântului. Kitemill estimează că arhitectura poate reduce cu aproximativ 80–90% cantitatea de materiale structurale în comparație cu soluții eoliene convenționale echivalente. Pentru proiectul KM2, documentele europene menționează drept obiectiv și reducerea puternică a costului energiei. Aceste valori reprezintă ținte și estimări ale tehnologiei aflate în dezvoltare, nu rezultate comerciale obținute deja de un parc de 1,2 MW. Avantajul fizic care le face însă posibile este real: sistemul încearcă să elimine o parte substanțială din structura grea construită numai pentru a ajunge la vânt. Aripa poate căuta vântul în loc să aștepte vântul la o înălțime fixă Diferența nu este doar cantitatea de oțel. Rotorul unei turbine convenționale lucrează la înălțimea la care a fost construit. Aripa unui sistem aerian poate modifica altitudinea de operare și poate căuta stratul atmosferic care oferă condiții mai favorabile într-un anumit moment. Această flexibilitate nu garantează că vântul este întotdeauna mai puternic la altitudine. Măsurători realizate chiar de Kitemill au întâlnit situații în care vântul de la aproximativ 300 de metri era mai slab decât mai jos. Avantajul este tocmai capacitatea sistemului de a nu rămâne blocat într-o singură zonă verticală. Software-ul poate deveni astfel o componentă directă a producției energetice. O lucrare publicată în septembrie 2026 în Wind Energy Science Discussions , bazată pe un simulator neliniar validat pentru prototipul KM1, a analizat modificarea automată a aerodinamicii aripii și a altitudinii de operare. În simulare, controlul flapsurilor în funcție de viteză a crescut puterea mecanică medie din faza de tracțiune de la 7,56 kW la 11,10 kW , iar combinarea acestei strategii cu o altitudine minimă de producție mai mare a ridicat valoarea la 12,96 kW , cu aproximativ 71% peste scenariul de bază. Rezultatul provine din modelare, iar lucrarea se afla în proces de evaluare științifică la momentul publicării. Direcția tehnologică este însă remarcabilă: la un asemenea sistem, creșterea producției poate veni nu numai din componente mai mari, ci și din algoritmi care aleg mai bine traiectoria, altitudinea și configurația aerodinamică. Eoliana începe astfel să împrumute tot mai mult din tehnologia aviației autonome. NAWEP ar putea produce 4,2 GWh pe an dacă sistemele ating performanțele proiectate Pentru cele 12 unități comerciale ale NAWEP, Kitemill estimează o producție anuală de aproximativ 4,2 GWh , calculată pe baza a circa 3.500 de ore echivalente de funcționare la puterea nominală. Este o proiecție pentru funcționarea matură a proiectului, bazată pe modelare și pe experiența acumulată cu prototipul KM1, nu energie deja produsă de instalația de la Lista. Calendarul actualizat prevede testarea unui număr restrâns de unități de…